Sorb susurul frunzelor ruginii
Din cantecul potecii solitare
Ard in jur pustii faclii
Si cerul picura in zare

Am desenat ultimul zambet
Pe scoarta unui rasarit
Natura toata e un fosnet
Al sufletului ratacit

In ringul frunzelor de cer
Valseaza singura o doamna
Invaluita in mister
E… toamna!

Prin nopti albe am hoinarit
Cu inima plangand de dor
Sunt sentimentul ce-a murit
Sunt calator!

Un suflet ce nu m-a iubit
Si-n poemul fara rima
Sunt biet hoinar prin infinit
Sunt lacrima!

Mi-esti toamna din visul pierdut
Frunze uitate in drum
Sunt iubirea ce-a trecut
Sunt scrum!

De ce-ai plecat?
Tu nu stiai ca toamna va veni?
Si vantul o va insoti…
Sarutul meu nu l-ai uitat
Si totusi ai plecat

De ce nu ai venit?
Tu nu stiai ca soarele rasare?
Si cerul pare uneori prea mare?
Chemarea tu mi-ai auzit
Si totusi n-ai venit…

De ce te mai iubesc?
Cand toamna se asterne-n mine
Si plang copacii dupa tine
Vreau sa te uit, stiu ca gresesc
Si totusi te iubesc…

Te-astept in noptile senine
Prin cantul greierilor sa apari
Sa ma privesti, sa te privesc
Si-apoi…
Prin frunze dureros de ruginii
…tu sa dispari
Iar eu raman in asteptarea grea
Ca intr-o noapte fara luna
Sa intalnesc…
…privirea ta!

Dor de tine… dor
Lacrimi din suflet calator
Durerea mea
Rana vie, sangeranda
Inima mea
Sparta
Cioburile ofteaza
Spre timpul ce le-aduna

Tu si Eu…
Prea singuri impreuna!

Amintirea ta o pastrez
Ca pe o perla
Pe fundul oceanului
Valurile-o poarta aievea
Spre sufletul meu

Sarutul tau il gasesc
Ca un pescarus
In infinitul cerului
Purtat de vant
Spre mine…

Privirea ta
Pierduta-n univers
Veghind mereu
Prin miile de stele
Inima mea…

Tu esti….
Unde esti tu???
De ce-ai fugit din univers?
Nu te gasesc…